Ca ne place sau nu sa admitem, in lumea contemporana devenim cu totii “prizonieri” ai oraselor si ai traiului in mediul urban – in acest cadru, vegetatia si vietuitoarele ei ne sunt din ce in ce mai necunoscute; fie ca vorbim de animale domestice sau salbatice, acestea sunt simple “elemente” ale ecosistemelor sau lanturilor trofice a caror descriere ne-o insusim theoretic si didactic, insa fara a avea o reprezentare fizica a lor *(…eventual, cel mult grafica).
Nu mica mi-a fost mirarea cand, elevi din grupele prescolare sau clasele primare si gimnaziale *(…la care mergeam in practica pedagogica, pentru satisfacerea pregatirii didactice de care dispun…) erau confuzi sau incapabili sa recunaosca imagini cu reprezentari ale diferitelor animale – nici nu cred ca va inchipuiti cata diferenta poate exista intre elevii instruiti in cadrul scolilor din mediul rural si cei din cadrul scolilor din mediul urban: in timp ce un sclolar “orasean” invata care sunt animalele domestice si cele salbatice, un scolar “de la tara” poate avea privilegiul de a le observa indeaproape in mediul natural, de a le atinge si de ce nu, de a dobandi un respect sporit fata de traiul si “utilitatea” convietuirii printre vietuitoare.
In aceasta lume in care suntem obisnuiti sa reducem regnul animal la multimea animalelor de companie crescute in apartament in spatii insufficient adaptate sau a animalelor care “hoinaresc” nestingerite pe strazi si prin parcurile oraselor, avem inca posibilitatea sa observam si sa admiram animale indigene si/sau mai exotice in cadrul gradinilor zoologice si al parcurilor sau rezervatiilor “naturale”; pentru cei interesati de o vizita intr-un cadru “pe cat se poate de natural” pentru a observa exemplare din diferitele specii de animale, va propun Gradina Zoologica din Timisoara…
Localizare:
In imediata vecinatate a Muzeului Satului Banatean din Timisoara, in cadrul spatiului silvic denumit Padurea Verde, se afla Gradina Zoologica – cele doua obiective turistice sunt despartite de un brat secundar aproape secat al Canalului Bega, iar accesul spre Gradina se face printr-o alee care pleaca din fata Muzeului si-l ocoleste pe acesta inspre partea de nord. Distanta dintre cele doua zone este ralativ mica (…5-10 minute de mers), iar pentru accesul pana la Muzeul Satului Banatean vedeti subiectul de mai sus…
Tarife si orar aici.
Atractii principale:
-animale domestice (capre, gaini, rate) si animale salbatice (cerbi, caprioare);
-mamifere (maimute, canguri) si reptile (iguane, cameleoni);
-pasari (lebede, gaste) si animale acvatice (pesti, broaste testoase);
-rozatoare (iepurasi) si animale ierbivore (reni);
-animale indigene (ursi, ponei) si animale exotice (Guanaco, Nagy Mara, Capibara);
Impresii si detalii:
Pentru gasi spre poarta de acces a Gradinii Zoologice va puteti ghida dupa "harmalaia" de sunete pe care le produc cocoseii, capritele si celelelate urlatoare - inca de la intrare am fost surprins de efectul "surround" pe care il aveau sunetele asupra perceptiei auditive: din orice colt al Gradinii eram bombardat cu sunete care de care mai aprige, mai intense sau mai... neobisnuite.
Primele animale care ne-au intampinat au fost cele domestice: de la capre, gaini si cocosi, rate si alte "oratanii" gasite si prin curtea oamenilor; oricat de inalt sau raspandit ca suprafata ar fi fost tarcul acestor animale, ele tot ar fi evadat pe aleile batute de soare ale Gradinii - de altfel, la cat de inofensive si de dragalase erau, aici le statea mult mai bine decat in spatele garduletelor de sarma sau scanduri de lemn... Sa nu uit: sa nu va speriati de cate o minge blanoasa si cu coada scurta care sare din tufise topaind prin fata voastra - cu dintii lor ascutiti, iepurasii vor gasi mereu o gaurica prin care sa iasa in afara tarcului pentru a gusta din iarba de pe marginea aleilor.
Un exemplar atipic pentru aceasta zona era paunul cu a lui femela, cam "tristi" cei drept si fara prea mult chef de "spectacol", deci nu am avut parte de o etalare a cozii multicolore. Surprinderea mare a fost sa observam o pereche de sobolani harnici care faceau provizii de hrana in podeaua cotelului de pauni - paunii nu pareau vizibil deranjati nici de chiriasii clandestini, nici de faptul ca trebuiau sa imparta hrana cu acestia...
Traseul urmat de noi a luat-o spre partea stanga a Gradinii, zona in care se afla cerbii si caprioarele parcului; exemplarele sunt mature, mult mai inalte decat inaltimea medie a unui om si de unda le observam noi, pareau sa fie si mai piternice decat un biped uman, deci, inofensive sau nu... e mai bine sa nu va apropiati prea tare. Dezamagirea mare a fost legata de conditia in care erau tinute bietele cornute: inghesuite pe o portiune de sol uscata de soare si inconjurate de pamant nororoios cotropit de copitele lor ascutite, caprioarele nu aveau nici macar un fir de iarba verde - se multumeau cu iarba uscata peste iarna de catre ingrijitorii si angajatii parcului.
In imediata vecinatate a tarcului de caprioare am zarit un lac frumos amenajat cu punte pietonala care era populata cu rate mute *(locatarele de drept ale lacului), care zburasera peste garduletul imprejmuitor pentru a prinde broastele din abundenta aflate in aceasta luna in perioada reproducerii. Luciul perfect al apei, linistea locului si "sunetul" mut al ratelor te calmeaza fara sa-ti dai seama. In prim-planul pozelor pa cera le-am facut la acest lac au stat un ratoi negru si grasan alaturi de ratusca lui alba si zdravana - leganatul capului de sus in jos, atingerea ciocului intre mascul si femela si scuturatul cozilor erau similare cu o discutie in soapta intre cele doua inaripate care nu stiau ce dorim de la ele si de ce oare le tulburam linistea.
Traseul a urmat cursul aleii spre o cladire ce adapostea doua exemplare in spatele geamurilor de termopan heliomat: un corb negru si solitar si respectiv, un capibara *(cel mai mare rozator din lume, similar nurcai, porcului spinos sau castorului), animal care traieste in partea de est a Americii de Sud, arie suprapusa zonelor de vegetatie abundenta din preajma apelor fluviului Amazon *(detalii in lb. engleza aici).
De aici am plecat mai departe si am trecut pe langa cusca viezurelui, un tarc parasit si gol la prima vedere, dar in adancul vizuinii artificiale din lemn cioplit am zarit doua "margele" - ochii viezurelui sclipeau in bataia soarelui care se oghindea in aparatul de fotografiat.
In drumul spre lacul lebedelor am poposit pret de cateva secunde langa tarcul lamelor Guanaco *(originare in America de Sud: Bolivia, Argentina, Chile, Ecuador, Peru); din departare, acestea ne priveau nepasatoare si dezinteresate, pascand primele fire verzi si fragede ale ierbii de primavara... Poate e bine sa va avertizez: nu va apropiati prea tare, sau daca o faceti, nu uzati de miscari bruste in preajma lamelor - aceste animale sunt binecunoscute pentru scuipatul folosit ca metoda de "aparare" atunci cand se simt amenintate; exemplarele vazute de noi, nu pareau chiar atat de periculoase, totusi...
Ajunsi pe malul lacului de lebede, merita sa stati pret de cateva minute pe una dintre bancile amplasate "strategic"; aici puteti admira cu cata strasnicie isi apara "tata-lebada" ouale clocite de catre "mama-lebada" pe o mica insulita acoperita cu frunze uscate si puf alb - intrusii erau un stol de 3 gaste de vara, adica un gansac trufas si gras cu ale sale doua metrese gaste cu care perechea de lebede imparteau luciul apei, alaturi de alte exemplare colorate de rate-arlechin. Lebada-mascul parea un strajer care patruleaza la limita dintre luciul apei si malul lacului pentru a impiedica gastele tentate de brotaceii din apa sa invadeze "teritoriul de siguranta" al lebedelor -"lupta" dintre lebada alba si gansacul gri parea o confruntare intre bine si rau, iar ratele colorate erau similare unor arbitrii de pe tusa...
Pe cat de amuzati si binedispusi am fost de spectacolul gratuit oferit de aceste innaripate, pe atat de tare ne-am intristat la vederea "micutilor" reni - lui "Rudolf" si amicei sale fara coarne expusi in tarcul din preajma lacului de lebede, cred ca le-a fost mult mai bine in Romania cu cateva luni in urma, pe cand pamantul era acoperit de patura groasa de nea, iar natura era incremenita de ger... Perechea de reni rezista cu greu in caldura proaspata a primaverii, iar terenul de joaca pus la dispozitie era afanat de copite lor si imbibat cu apa - rezultatul este unul de asteptat: blana renilor era incalcita de noroi intarit, iar din loc in loc, aparusera laceratii de la umiditatea care le atacase pielea. De-asta nu mai ajunge Mos Craciun pe la noi...
In cladirea administrativa din preajma lacului se afla grupurile sanitare publice, dar sunt amenajate si cateva spatii de expunere a unor exemplare ale Gradinii. In terarii puteti admira cateva reptile (soparle, iguane, cameleoni), care par artificiale sau lipsite de viata tocmai pentru a se camufla si a trece neobservate in fundalul de plastic. Tot aici, "sechestrat" in spatele unor gratii de metal si izolat de familia sa, se afla tata-urs - ursul mascul adult este separat de restul grupului tocmai pentru a nu periclita sau atenta la viata puilor sai mai mici aflati inca sub protectia mamei-urs.
Printre gratiile celului, tata-urs isi poate admira "copilasii" care zburda nestingheriti alaturi de mama lor in tarcul exterior flancat de gratii groase si inalte de 2-3 metrii. Ursoaica nu pierde nici un ragaz pentru a trage cate un pui de somn in timp ce puii ei sunt distrasi de un cauciuc de camion, plasat pe malul unei baltoace amenajate ca spatiu de joaca pentru micutii ursi; fie ca incearca sa sfasie in bucati "jucaria" lor sau s-o foloseaca pe post de trambulina pentru a topaii pe ea, bucata de cauciuc atrage intreaga atentie a ursilor, joaca lor fiind intrerupta doar de scurtele momente in care ursoaica ii momeste cu laptele matern pentru a face cate o vizita in preajma custii tatalui-urs...
Pe aleea principala de promenada am trecut pe langa alte 3 tarcuri care pareau goale la prima vedere, doar tablitele care anuntau "locatarii" acestor tarcuri ne-au facut sa aruncam o privire mai atenta si sa scrutam fiecare colt al zonei... Asa am descoperit unicul exemplar de cangur mic cu gatul rosu *(raspandit in Australia, Tasmania si insulele invecinate), cele 3 exemplare de Nagy Mara *(o specie de iepure din Patagonia/Argentina) si respectiv, perechea de pasari Emu *(inaripate de dimensiunea strutului, originare din Australia).
Spre iesire ne-am delectat cu o reprezentatie din partea maimutelor... Unul dintre exemplarele macacului japonez reusise sa prinda un brotac din multimea celor prezenti in Gradina si il folosea drept momeala pentru a atrage atentia celei de-a doua maimute; a fost fascinant sa asistam la o sceneta de genul celor din desenele cu Tom & Jerry, in care motanul era mereu interesat de micile "trucuri" pe care soricelul i le putea arata (...asta asa, pentru cei care nu au apucat sau au uitat desenele animate cu pricina...). Macacul care gasise broscuta o... "scapa" din cand in cand, suficient pentru a fi reperata de catre colega sa maimuta din copaci, iar cand o prindea, fie o ascundea in palme, fie o tintuia sub labuta de la picior, pana cand cele doua primate au ajuns sa traga amandoua de bietul brotac... Cine a incercat vreodata sa "imparta" o jucarie, un bat sau orice fleac marunt gasit la intamplare de catre fratele, sora sau oricare dintre vecinii de joaca din copilaria proprie sau a vreunui cunoscut, stie despre ce vorbesc: sa razi in hohote, nu alta!
Ultimul tarc vizitat a fost cel poneilor in preajma carora expresia "marimea conteaza" a avut oarecare inteles; pe langa staturile in miniatura ale acestor animale, oricine s-ar putea simti un urias, chiar si micutii copilasi. Coamele lor matasoase si seile minuscule ne-au facut sa ne simtim ca-ntr-o poveste cu inorogi in miniatura.
Inainte de iesire nu aveti cum sa ratati iazul cu pestisori aurii din vecinatatea parcului pentru copii; aici am ascultat ultimele reprezentatii sonore ale animalelor care incercau sa-si ia "la revedere" de la noi si sa ne multumeasca pentru vizita.
Pentru parintii si bunicii asaltati de intrebarile copiilor despre regnul animal, sau pentru oricine doreste sa faca o incursiune in mijlocul naturii cu ale sale animale, recomand o vizita de cateva ore la Gradina Zoologica; fie ca veti revedea exemplare domestice familiare, fie ca veti face cunostinta cu animalele salbatice indigene sau cu exponatele mai exotice de prin "tarile calde", va asigur ca veti fi incantati de fiintele necuvantatoare ale Pamantului - "Enciclopedia vie" a Gradinii Zoologice e la indemana oricui!
P.S.: Pozele mele le gasiti aici.
