http://acvila-traveller.blogspot.com/ este un blog pe care l-am deschis in ideea de a impartsai celor interesati pareri si impresii din calatoriile, vacantele sau excursiile personale trecute si viitoare, fie ele doar pentru distractie sau poate chiar... "in interes de serviciu". Atasat acestui blog exista si un site dedicat impatimitilor de calatorii "...cu degetul pe harta" sau celor care au nevoie de "marturii" vizuale pentru a se hotari in alegerea locatiilor de vacanta, un site unde puteti gasi poze din excursiile intreprinse de mine atat in tara, cat si in alte state ale continentului european, precum si o arhiva care contine trimiteri spre pagini si link-uri de unde puteti downloada documente utile *(trasee, harti, tarife, orare, etc.) - acest site este accesibil la adresa http://acvila-traveller.webs.com/.
Daca sustinerea site-ului mentionat anterior este conditionata doar de upload-ul de poze si fotografii, blogul pe pagina caruia scriu acum aceste randuri necesita un efort de cateva click-uri si "taste" in plus...; tocmai din aceasta cauza imi este imposibil sa aspir ca tehnoredactarea acestui blog si prezentarea lui catre voi, cititorii, sa fie una ireprosabila - acelora dintre voi care vor sesiza unele "erori" sau acelora dintre voi care le vor trece cu vederea, precum si tuturor celorlalti cititori, permiteti-mi sa le ofer "umilele mele scuze":
-pentru faptul ca la momentul de fata, blogul este accesibil doar cunoscatorilor de limba romana;
-pentru eventualele erori de topica sau punctuatie si pentru absenta diacriticelor;
-pentru accesarea unor subpagini incomplete sau aflate in constructie;
-pentru mutarea sau stergerea unor pagini aflate in continuu proces de upgrade al blogului;
-si pentru multe, multe altele... semnalate de voi;
Pentru cei care sunt in cautare de informatii pertinente, succinte si la obiect, va pun la dispozitie acesta prima lista de state, a carei accesare va va directiona spre orasele, locatiile si obiectivele de interes ale tarilor respective:
Istanbul
Informatiile pe care urmeaza sa le relatez pot face usor parte din sectiunea "Amintiri din copilarie", dat fiind faptul ca "excursia" la care voi face referire a avut loc prin anii '95-96, pe vremea cand eu eram inca elev al claselor primare din satul natal - lipsa fotografiilor personale *(cele postate sunt preluate de pe diferite site-uri) si a descrierilor exacte, pe alocuri, scuzati-o si puneti-o pe seama "capabilitatilor" de care dispuneam la vremea respectiva...
Sunt convins ca sunteti intrigati oare ce cautam eu, la varsta de 7-8 ani in afara granitelor tarii; pentru asta o sa fiu succint si o sa recunosc ca am avut privilegiul sa fac parte dintr-o familie, care in baza veniturilor pe care le avea, putea oferii copiilor mici "placeri nevinovate" traduse prin excursii cu masina personala pe teritoriul tarii, calatorii in colturile indepartate ale Romaniei si multe, multe alte "mofturi" de acest gen - pana aici, nimic deosebit... nu?! Ei, pentru ca tocmai am vorbit de venituri, trebuie sa va destainui si ratiunile care au stat la baza "excursiei" despre care va povestesc.
"Excursia" a fost de fapt o calatorie "de afaceri" intreprinsa de mama mea, ca sa spun asa, dat fiind faptul ca dupa '90, spiritul antreprenor al romanului angrena tot felul de afaceri care de care mai paguboase - familia mea nu a facut exceptie, iar una dintre formele de "imbogatire" pe care parintii mei le-au dezvoltat in sistemul economiei capitaliste a fost asociatia familiala a unui Magazin-Mixt; v-ati prins acum ce "afaceri" aveam prin Turcia?!
Magazinul respectiv trebuia aprovizionat cu marfa ieftina astfel incat adaosul comercial aplicat produselor sa asigure un castig suficient pentru a justifica activitatea comerciala si implicit, sustinerea economica a familiei, iar bazarurile si tarabele pietelor turcesti erau printre cele mai "convenabile" surse de aprovizionare, alaturi de pietele sarbesti si unguresti *(poate va amintiti vremurile acelea)...
Revenind acum, in cuvintele urmatoare sper sa descoperiti o relatare a unei asemenea calatorii "de afaceri", vazuta prin ochi de copil si povestita ca amintire de demult a unui "...adult"!
...Insistent nu mai stiu daca am fost, dar bucuros si nerabdator sa vizitez Turcia este clar ca am fost cand mi s-a propus oportunitatea; cu pasaportul a fost relativ usor si dupa o vizita la Serviciul Pasapoarte din Resita, o poza si o asteptare de cateva zile am fost inscris pe pasaportul mamei - de aici, numai calatoria mai lipsea.
Plecarea spre si dinspre Turcia am am inceput-o cu trenul din Municipiul Caransebes, urmand sa schimbam in Gara de Nord din Bucuresti cu un tren direct pana in Istanbul, Turcia... Atunci a fost pentru prima data cand am luat contact si eu cu "buricul targului" din Capitala - pana atunci, eu mai trecusem odata sau de doua ori prin Gara de Nord din Timisoara *(tot asa "...cu treburi"), insa experienta traita pe peroanele si in fata Garii de Nord din Bucuresti pana la plecarea trenului de legatura, avea sa fie... inzecit mai intensa: agitatie, zgomot, lume debusolata si dezorientata, calatori nervosi si afectati de intarzierile garniturilor de tren, bisnitari si negustori care de care mai cinstiti si mai bineintentionati... - acum imi dau seama ca "viata bate filmul" este o expresie care pentru mine personal a inceput sa aibe sens in acel moment...
Linistea a inceput sa se simta doar dupa ce ne-am intalnit in vagonul cuseta spre Istanbul cu un conational din comuna noastra, care era mai "expert" intr-ale negotului cu Orientul; linistea se vedea si pe chipul mamei, care scapase de frica si teama pe care le manifesta fata de orice persoana ne aborda pe peroane, iar pe mine nu ma mai durea atat de tare manuta de care ma strangea aproape, pentru ca ma lasase mai liber, fiind linistita ca acum sunt sub supravegherea unei a doua persoane adulte.
Un mic "secret" va voi destainui... pentru ca mai erau cateva minute pana la plecarea trenului, iar rezerva de apa era pe terminate, am fost lasat in compartiment cu persoana insotitoare de care va vorbeam mai inainte, pana cand mama a coborat sa cumpere o sticla-doua de apa... In acest scurt rastimp, am avut "privilegiul" sa observ cam cat de ingenios este romanul cand vine vorba de ascunderea banilor - consateanul nostru s-a intors cu spatele pentru a-si "aranjat" tinuta si pentru a ascunde "discret" in lenjeria intima un teanc de marci germane *(bancnotele le-am recunoscut pentru ca... si eu proveneam tot dintr-o familie de "negustori"...); ulterior, pana la trecerea frontierei cu Bulgaria, mama mi-a confirmat ca aceasta forma de "depozitare" a valutei, era o forma de protejare impotriva furturilor, dar mai ales, pentru a evita eventualele probleme intampinate la frontiera din cauza declaratiilor cu privire la sumele reale care intra si ies prin punctele de trecere a frontierelor tarii.
Drumul pana in Istambul este o necunoscuta pentru mine, pun asta pe seama faptului ca pana la destinatie, am dormit ca un ingersa, "alintat" fiind de leganatul sinuos al trenului...
In Istambul am ajuns dimineata devreme, dar imi amintesc si acum unele detalii din arhitectura si decorul Garii Sirkeci: peroanele erau simple si "aerisite", cam sarace in calatori; marginile streasinilor erau decorate cu brauri sculptate din lemn de care atarnau ghivece cu flori multicolore, iar stracturile care acopereau peroanele si ne fereau de ploaia marunta a diminetii erau sustinute de stalpi metalici supli cu postamente inalte; garnitura trenului cu care ajunsesem noi, castigase cateva vagoane in plus, iar pe celelate linii am putut distinge vagoane cum mai vazusem doar la trenuletele pentru copii - draperii cu ciucuri la geam, vagoane mai patratoase sau mai alungite, albe sau colorate in rosu bordo, conductori si controlori, sau "ceferisti" *(cum stiam eu sa le zis pe-atunci) imbracati in uniforme rosii, totul parea menit sa ma faca sa constientizez ca sunt departe-departe de casa...
Prima mea grija care credeti ca a fost?! - ei bine, maica-mea imi (re)aminteste si-acum de fiecare data cand aduc vorba, cat de flamand am fost eu in aceasta calatori si cat de des ceream ceva de mancare, pesemne ca nu eram obisnuit sa cotropesc strazile pe picioare timp indelungat... Si sa va mai spun eu ceva... stiam eu cum arata marcile germane si ca sunt "bani importanti", dar de lirele turcesti nu stiam nimic; spun asta pentru ca e posibil sa fii mancat si mault decat am mancat, dar cand imi vedeam mama cum scoate din buzunar cateva zeci de mii de lire turcesti pentru un kebab, parca imi venea sa mai inghit si in sec - abia mult mai tarziu am aflat si eu care era valoarea lirei trucesti inainte de denominare si ce reprezenta paritatea dintre leul romanesc si lira turceasca...
Si pentru ca tot am adus vorba de cat de "pagubos" am fost eu si stomacul meu pentru "calatoria de afaceri", trebuie sa va spun ca de mancare poate ca nu am adus vorba de fiecare data cand imi era pofta, in schimb de apa aduceam vorba de fiecare data cand imi era sete... iar apa in Istanbul *(si in intreaga Turcie banuiesc...) era chiar o valoare; nu retin valoare unitara a unui pahar cu apa, insa stiu ca era mai similara daca nu chiar mai scumpa decat cea a unui Kebab sau a oricarei alte gustari rapide... Spectacolul asociat cu procurarea ei insa, merita toti banii - de fiecare data cand imi era sete si ceream ceva de baut, mama mea scruta orizontul de la nivelul unui adult pentru a zari pe cate un "distribuitor" de apa turc, de cele mai multe ori, o persoana inalta, slaba, cu tenul inchis la culoare, imbracata in straiele alb-galbui tipice, asemenea unor camasi de noapte pentru taranii de pe vremea lui Cuza si care purta pe cap "comoara" - o carafa aurita care statea in perfect echilibru pe turbanul rosu al turcului, in care transporta apa pe care o distribuia contra-cost setosilor. Era suficient ca el sa strige cateve sunete indescifrabile in limba fara de inteles pentru mine pana ce in jurul sau se formau cercuri de oameni insetati; fara a cobori carafa de pe capul sau, turcul doza cu un pahar gradat apa care curgea prin furtunele care porneau din "fantana" ambulanta.
Din cand in cand, harmalaia strazilor era "perturbata" de catre chemarile la rugaciune care rasunau din turlele minaretelor raspindite aleator prin Istanbul; la intrarea acestora, stateau zecile de perechi de papuci ale celor aflati inauntru la rugaciune.
Un prim popas pe care l-am facut pentru a testa piata de bijuterii a fost in dana unui port la Marea Marmara... In vecinatata locatiei se afla un "mic" pod care facea legatura peste canalul ce despartea partea europeana a Istanbulului de cea asiatica. Turistii foloseau locatia ca reper si fundal pentru a imortaliza in poze "frontiera" dintre cele doua continente: european si asiatic.
Cea mai importanta parte a calatoriei a fost targuiala si negocierea pe care mama si consateanul le faceau prin semne cu turcii, dat fiind faptul ca noi nu stiam limba turca; mai degraba turcii erau familiarizati cu cateva cuvinte romanesti: "...mai pune! *(niste bani)", "no, no, prea putin!", "daca ia mai mult!", etc.. Produsele achizitionate pentru a fi comercializate acasa, in Romania, au fost materiale *(matasuri sau stofe) si bijuterii din aur, majoritatea dintre aceste luate "...pe comanda". Dupa incheierea cate unei tranzactii, turcii ofereau un cumparatorilor cate un "ceai" pentru a pastra bune relatii si in eventualitatea unor viitoare schimburi comerciale; de sete *(ca asta era oricum marea mea preocupare...) am intrebat pana la urma si eu ce este acest "ceai" - am fost avertizat ca este un ceai "...mai tare", dar fara sa banui la ce se referea acea "tarie" anume, am zis ca as vrea sa incerc si eu un pahar. Numai decat, unul dintre comerciantii turci cu care incheiaseram un targ, a facut o fiertura de "ierburi" numai de el stiute, procurate din piata de alimente si mirodenii din imediata vecinatate a tarabei si mi-a turnat din ibricul de alama o licoare fierbinte, cafenie intr-un pahar micut de sticla, de marimea unei sticlute cu esenta... Doar atat va spun: ducand paharul spre gura sa gust, am simtit un miros dulce-intepator, iar cand am sorbit o gura mica am simtit aceiasi "arsura" a cavitatii bucale precum cea pe care o simteam cand gustam "in joaca" din tuica sau palinca fiarta cu zahar, piper, cuisoare sau/si scortisoara a bunicilor, la unele sarbatori in familie - m-am lamurit pe loc de ce erau turcii atat de innebuniti dupa "ceaiul" asta si de ce targurile incheiate erau "pecetluite" cu cate un paharel, iar mie imi era sete chiar mai mult decat inainte de a gusta din ceaiul cu alcool...
Toate targurile pe care le-am facut s-au petrecut la tarabele "amenajate" haotic printre galeriile bazarurilor adapostite intr-un soi de alei acoperite cu bolte frumos decorate cu sculpturi sau picturi...; sper ca va muteti face o idee a ansamblului, din imaginile alaturate.
Ce urmeaza sa va spun, nu e banc, nu e imaginatie, nu e bogus... e o experienta reala, traita e adevarat, de un copil de 7-8 ani impreuna cu mama sa si un consatean al comunei, dar pentru cetatenii turci ai Istanbulului parea sa fie un lucru cat se poate de natural ceea ce am sa va povestesc acum, din amintiri... In nici jumatate de ora de la ultima negociere pe care vi-am relatat-o mai sus, a inceput o ploaie torentiala de cateva minute care a infundat canalizarea bazarului, iar burlanele care traversau interiorul galeriilor s-au infundat si au inceput sa imprastie o perdea de apa precum cea a stropitorilor anti-incendiu - consecinta este una teatrala, comico-tragica si cat se poate de... fireasca, am dedus ulterior: toate produsele tarabelor care se aflau la o inaltime mai mica de jumatate de metru au inceput sa pluteasca pe apa care se acumula pe aleea pietonala a bazarului, dat fiind faptul ca mie personal, apa imi ajungea pana deasupra genunchilor; singurii speriati, dezorientati si afectati *(..."putin" uzi, doar...) eram noi, strainii, vest-europenii si ceilalti turisti care eram "in trecere" prin Istanbul, in timp ce negustorii turci obisnuiti cu astfel de episoade nu faceau altceva decat sa adune cu o soi de greble de lemn produsele care pluteau si se indepartau de aria de comercializare a tarabelor, in timp ce ploaia se reducea in intensitate iar apele se retrageau de la sine...
Sunt mai mult decat sigur ca printre dumneavoastra, cititorii, vor exista voci care sa spuna: "Eeeh, nu se poate -era mic si si-a imaginat..." sau poate "...exagereaza!!!" - nu doar pentru a va demonstra contrariul, dar pentru ca imi doresc cu adevarat sa retraiesc experienta vietii cotidiene intr-una dintre tarile cunoscute pentru pozitia geografica la confluenta dintre Orient si Occident, sper sa revin in curand cu poze recente si noi impresii; pana atunci - "Pe curand...!!!"
Gradina Zoologica din Timisoara
Ca ne place sau nu sa admitem, in lumea contemporana devenim cu totii “prizonieri” ai oraselor si ai traiului in mediul urban – in acest cadru, vegetatia si vietuitoarele ei ne sunt din ce in ce mai necunoscute; fie ca vorbim de animale domestice sau salbatice, acestea sunt simple “elemente” ale ecosistemelor sau lanturilor trofice a caror descriere ne-o insusim theoretic si didactic, insa fara a avea o reprezentare fizica a lor *(…eventual, cel mult grafica).
Nu mica mi-a fost mirarea cand, elevi din grupele prescolare sau clasele primare si gimnaziale *(…la care mergeam in practica pedagogica, pentru satisfacerea pregatirii didactice de care dispun…) erau confuzi sau incapabili sa recunaosca imagini cu reprezentari ale diferitelor animale – nici nu cred ca va inchipuiti cata diferenta poate exista intre elevii instruiti in cadrul scolilor din mediul rural si cei din cadrul scolilor din mediul urban: in timp ce un sclolar “orasean” invata care sunt animalele domestice si cele salbatice, un scolar “de la tara” poate avea privilegiul de a le observa indeaproape in mediul natural, de a le atinge si de ce nu, de a dobandi un respect sporit fata de traiul si “utilitatea” convietuirii printre vietuitoare.
In aceasta lume in care suntem obisnuiti sa reducem regnul animal la multimea animalelor de companie crescute in apartament in spatii insufficient adaptate sau a animalelor care “hoinaresc” nestingerite pe strazi si prin parcurile oraselor, avem inca posibilitatea sa observam si sa admiram animale indigene si/sau mai exotice in cadrul gradinilor zoologice si al parcurilor sau rezervatiilor “naturale”; pentru cei interesati de o vizita intr-un cadru “pe cat se poate de natural” pentru a observa exemplare din diferitele specii de animale, va propun Gradina Zoologica din Timisoara…
Localizare:
In imediata vecinatate a Muzeului Satului Banatean din Timisoara, in cadrul spatiului silvic denumit Padurea Verde, se afla Gradina Zoologica – cele doua obiective turistice sunt despartite de un brat secundar aproape secat al Canalului Bega, iar accesul spre Gradina se face printr-o alee care pleaca din fata Muzeului si-l ocoleste pe acesta inspre partea de nord. Distanta dintre cele doua zone este ralativ mica (…5-10 minute de mers), iar pentru accesul pana la Muzeul Satului Banatean vedeti subiectul de mai sus…
Tarife si orar aici.
Atractii principale:
-animale domestice (capre, gaini, rate) si animale salbatice (cerbi, caprioare);
-mamifere (maimute, canguri) si reptile (iguane, cameleoni);
-pasari (lebede, gaste) si animale acvatice (pesti, broaste testoase);
-rozatoare (iepurasi) si animale ierbivore (reni);
-animale indigene (ursi, ponei) si animale exotice (Guanaco, Nagy Mara, Capibara);
Impresii si detalii:
Pentru gasi spre poarta de acces a Gradinii Zoologice va puteti ghida dupa "harmalaia" de sunete pe care le produc cocoseii, capritele si celelelate urlatoare - inca de la intrare am fost surprins de efectul "surround" pe care il aveau sunetele asupra perceptiei auditive: din orice colt al Gradinii eram bombardat cu sunete care de care mai aprige, mai intense sau mai... neobisnuite.
Primele animale care ne-au intampinat au fost cele domestice: de la capre, gaini si cocosi, rate si alte "oratanii" gasite si prin curtea oamenilor; oricat de inalt sau raspandit ca suprafata ar fi fost tarcul acestor animale, ele tot ar fi evadat pe aleile batute de soare ale Gradinii - de altfel, la cat de inofensive si de dragalase erau, aici le statea mult mai bine decat in spatele garduletelor de sarma sau scanduri de lemn... Sa nu uit: sa nu va speriati de cate o minge blanoasa si cu coada scurta care sare din tufise topaind prin fata voastra - cu dintii lor ascutiti, iepurasii vor gasi mereu o gaurica prin care sa iasa in afara tarcului pentru a gusta din iarba de pe marginea aleilor.
Un exemplar atipic pentru aceasta zona era paunul cu a lui femela, cam "tristi" cei drept si fara prea mult chef de "spectacol", deci nu am avut parte de o etalare a cozii multicolore. Surprinderea mare a fost sa observam o pereche de sobolani harnici care faceau provizii de hrana in podeaua cotelului de pauni - paunii nu pareau vizibil deranjati nici de chiriasii clandestini, nici de faptul ca trebuiau sa imparta hrana cu acestia...
Traseul urmat de noi a luat-o spre partea stanga a Gradinii, zona in care se afla cerbii si caprioarele parcului; exemplarele sunt mature, mult mai inalte decat inaltimea medie a unui om si de unda le observam noi, pareau sa fie si mai piternice decat un biped uman, deci, inofensive sau nu... e mai bine sa nu va apropiati prea tare. Dezamagirea mare a fost legata de conditia in care erau tinute bietele cornute: inghesuite pe o portiune de sol uscata de soare si inconjurate de pamant nororoios cotropit de copitele lor ascutite, caprioarele nu aveau nici macar un fir de iarba verde - se multumeau cu iarba uscata peste iarna de catre ingrijitorii si angajatii parcului.
In imediata vecinatate a tarcului de caprioare am zarit un lac frumos amenajat cu punte pietonala care era populata cu rate mute *(locatarele de drept ale lacului), care zburasera peste garduletul imprejmuitor pentru a prinde broastele din abundenta aflate in aceasta luna in perioada reproducerii. Luciul perfect al apei, linistea locului si "sunetul" mut al ratelor te calmeaza fara sa-ti dai seama. In prim-planul pozelor pa cera le-am facut la acest lac au stat un ratoi negru si grasan alaturi de ratusca lui alba si zdravana - leganatul capului de sus in jos, atingerea ciocului intre mascul si femela si scuturatul cozilor erau similare cu o discutie in soapta intre cele doua inaripate care nu stiau ce dorim de la ele si de ce oare le tulburam linistea.
Traseul a urmat cursul aleii spre o cladire ce adapostea doua exemplare in spatele geamurilor de termopan heliomat: un corb negru si solitar si respectiv, un capibara *(cel mai mare rozator din lume, similar nurcai, porcului spinos sau castorului), animal care traieste in partea de est a Americii de Sud, arie suprapusa zonelor de vegetatie abundenta din preajma apelor fluviului Amazon *(detalii in lb. engleza aici).
De aici am plecat mai departe si am trecut pe langa cusca viezurelui, un tarc parasit si gol la prima vedere, dar in adancul vizuinii artificiale din lemn cioplit am zarit doua "margele" - ochii viezurelui sclipeau in bataia soarelui care se oghindea in aparatul de fotografiat.
In drumul spre lacul lebedelor am poposit pret de cateva secunde langa tarcul lamelor Guanaco *(originare in America de Sud: Bolivia, Argentina, Chile, Ecuador, Peru); din departare, acestea ne priveau nepasatoare si dezinteresate, pascand primele fire verzi si fragede ale ierbii de primavara... Poate e bine sa va avertizez: nu va apropiati prea tare, sau daca o faceti, nu uzati de miscari bruste in preajma lamelor - aceste animale sunt binecunoscute pentru scuipatul folosit ca metoda de "aparare" atunci cand se simt amenintate; exemplarele vazute de noi, nu pareau chiar atat de periculoase, totusi...
Ajunsi pe malul lacului de lebede, merita sa stati pret de cateva minute pe una dintre bancile amplasate "strategic"; aici puteti admira cu cata strasnicie isi apara "tata-lebada" ouale clocite de catre "mama-lebada" pe o mica insulita acoperita cu frunze uscate si puf alb - intrusii erau un stol de 3 gaste de vara, adica un gansac trufas si gras cu ale sale doua metrese gaste cu care perechea de lebede imparteau luciul apei, alaturi de alte exemplare colorate de rate-arlechin. Lebada-mascul parea un strajer care patruleaza la limita dintre luciul apei si malul lacului pentru a impiedica gastele tentate de brotaceii din apa sa invadeze "teritoriul de siguranta" al lebedelor -"lupta" dintre lebada alba si gansacul gri parea o confruntare intre bine si rau, iar ratele colorate erau similare unor arbitrii de pe tusa...
Pe cat de amuzati si binedispusi am fost de spectacolul gratuit oferit de aceste innaripate, pe atat de tare ne-am intristat la vederea "micutilor" reni - lui "Rudolf" si amicei sale fara coarne expusi in tarcul din preajma lacului de lebede, cred ca le-a fost mult mai bine in Romania cu cateva luni in urma, pe cand pamantul era acoperit de patura groasa de nea, iar natura era incremenita de ger... Perechea de reni rezista cu greu in caldura proaspata a primaverii, iar terenul de joaca pus la dispozitie era afanat de copite lor si imbibat cu apa - rezultatul este unul de asteptat: blana renilor era incalcita de noroi intarit, iar din loc in loc, aparusera laceratii de la umiditatea care le atacase pielea. De-asta nu mai ajunge Mos Craciun pe la noi...
In cladirea administrativa din preajma lacului se afla grupurile sanitare publice, dar sunt amenajate si cateva spatii de expunere a unor exemplare ale Gradinii. In terarii puteti admira cateva reptile (soparle, iguane, cameleoni), care par artificiale sau lipsite de viata tocmai pentru a se camufla si a trece neobservate in fundalul de plastic. Tot aici, "sechestrat" in spatele unor gratii de metal si izolat de familia sa, se afla tata-urs - ursul mascul adult este separat de restul grupului tocmai pentru a nu periclita sau atenta la viata puilor sai mai mici aflati inca sub protectia mamei-urs.
Printre gratiile celului, tata-urs isi poate admira "copilasii" care zburda nestingheriti alaturi de mama lor in tarcul exterior flancat de gratii groase si inalte de 2-3 metrii. Ursoaica nu pierde nici un ragaz pentru a trage cate un pui de somn in timp ce puii ei sunt distrasi de un cauciuc de camion, plasat pe malul unei baltoace amenajate ca spatiu de joaca pentru micutii ursi; fie ca incearca sa sfasie in bucati "jucaria" lor sau s-o foloseaca pe post de trambulina pentru a topaii pe ea, bucata de cauciuc atrage intreaga atentie a ursilor, joaca lor fiind intrerupta doar de scurtele momente in care ursoaica ii momeste cu laptele matern pentru a face cate o vizita in preajma custii tatalui-urs...
Pe aleea principala de promenada am trecut pe langa alte 3 tarcuri care pareau goale la prima vedere, doar tablitele care anuntau "locatarii" acestor tarcuri ne-au facut sa aruncam o privire mai atenta si sa scrutam fiecare colt al zonei... Asa am descoperit unicul exemplar de cangur mic cu gatul rosu *(raspandit in Australia, Tasmania si insulele invecinate), cele 3 exemplare de Nagy Mara *(o specie de iepure din Patagonia/Argentina) si respectiv, perechea de pasari Emu *(inaripate de dimensiunea strutului, originare din Australia).
Spre iesire ne-am delectat cu o reprezentatie din partea maimutelor... Unul dintre exemplarele macacului japonez reusise sa prinda un brotac din multimea celor prezenti in Gradina si il folosea drept momeala pentru a atrage atentia celei de-a doua maimute; a fost fascinant sa asistam la o sceneta de genul celor din desenele cu Tom & Jerry, in care motanul era mereu interesat de micile "trucuri" pe care soricelul i le putea arata (...asta asa, pentru cei care nu au apucat sau au uitat desenele animate cu pricina...). Macacul care gasise broscuta o... "scapa" din cand in cand, suficient pentru a fi reperata de catre colega sa maimuta din copaci, iar cand o prindea, fie o ascundea in palme, fie o tintuia sub labuta de la picior, pana cand cele doua primate au ajuns sa traga amandoua de bietul brotac... Cine a incercat vreodata sa "imparta" o jucarie, un bat sau orice fleac marunt gasit la intamplare de catre fratele, sora sau oricare dintre vecinii de joaca din copilaria proprie sau a vreunui cunoscut, stie despre ce vorbesc: sa razi in hohote, nu alta!
Ultimul tarc vizitat a fost cel poneilor in preajma carora expresia "marimea conteaza" a avut oarecare inteles; pe langa staturile in miniatura ale acestor animale, oricine s-ar putea simti un urias, chiar si micutii copilasi. Coamele lor matasoase si seile minuscule ne-au facut sa ne simtim ca-ntr-o poveste cu inorogi in miniatura.
Inainte de iesire nu aveti cum sa ratati iazul cu pestisori aurii din vecinatatea parcului pentru copii; aici am ascultat ultimele reprezentatii sonore ale animalelor care incercau sa-si ia "la revedere" de la noi si sa ne multumeasca pentru vizita.
Pentru parintii si bunicii asaltati de intrebarile copiilor despre regnul animal, sau pentru oricine doreste sa faca o incursiune in mijlocul naturii cu ale sale animale, recomand o vizita de cateva ore la Gradina Zoologica; fie ca veti revedea exemplare domestice familiare, fie ca veti face cunostinta cu animalele salbatice indigene sau cu exponatele mai exotice de prin "tarile calde", va asigur ca veti fi incantati de fiintele necuvantatoare ale Pamantului - "Enciclopedia vie" a Gradinii Zoologice e la indemana oricui!
P.S.: Pozele mele le gasiti aici.
Muzeul Satului Banatean din Timisoara
Pentru iubitorii de datini si obiceiuri folclorice am deschis acest topic in ideea de a impartasi impresiile si parerile cu privire la pastrarea si promovarea etnografica a satului banatean...
Muzeul Satului Banatean este o dovada de manifestare a aprecierii etnografice a zonei Banatului de catre comunitatea cultural-stiintifica locala (...si nu numai) care incearca sa aduca arhitectura populara banateana la cunostinta publicului larg, sub forma replicilor in marime naturala a gospodariilor banatene prezentate in aer liber. Nu o sa fac o descriere foarte detaliata a Muzeului *(asa ceva puteti gasi oricand aici...), ci doar aprecieri cu privire la frumusetile si minunatiile pe care le puteti vizita in cazul in care ajungeti prin zona...
Locatie:
Muzeul se prezinta sub forma unui areal/parc natural imprejmuit si pozitionat la limita sud-vestica a zonei denumite Padurea Verde, respectiv la limita nord-estica a zonei urbane din Municipiul Timisoara *(harta aici). Pentru a facilita transportul spre Muzeu, R.A.T.T. pune la dispozitia publicului calator autobuzul 46 care face legatura cu Piata Badea-Cartan conform urmatorului program.
Tarife si orar:
Persoane cu handicap - gratuit Elevi/Studenti/Pensionari - 1 RON; Adulti - 4 RON; Taxa foto - 10 RON; Taxa video - 100 RON; | luni - inchis Vara: marti-sambata, 8.00-18.00 duminica, 10.00-18.00 -ultima intrare: cu o ora inainte de inchidere | luni - inchis Iarna: marti-sambata, 8.00-16.00 duminica, 10.00-16.00 -ultima intrare: cu o ora inainte de inchidere |
Descriere si impresii:
In zilele de 24 si 30 martie 2011 am facut o plimbare la aceasta oaza de liniste ascunsa vedereii de camuflajul natural al Padurii Verzi si protejata de ochii "rau-facatorilor" prin gardul rustic si innegrit da trecerea timpului.
Am fost insotit de catre prietena mea, iar ulterior si de catre sora ei - impreuna ne-am bucurat de primele raze de soare "sanatoase" din acest an... O plimbare linistita prin "Satul Banatean" asa cum il stiu din copilarie si cum imi place inca sa mi-l imaginez: case primitoare, ulite prafuite si cotropite de animalele satenilor, curti aglomerate de unelte agricole si anexe in paragina - care te duc cu gandul la avutia si bunastarea banateanului: pamant si animale pe care sa le transmita mostenitorilor si o odaie in care sa-si petreaca in tihna batranetile...
Gospodariile "parasite" ale Satului erau animate de cele cateva cabaline care se hraneau si patrulau Muzeul, precum si de un magarus cam bolbav si flamand *(exilat probabil de la Gradina Zoologica din imediata vecinatate) ; pe langa acestea, o haita de caini "fiorosi", dar deloc periculosi, intregeau fauna ulitelor si atmosfera generala, autentica de altfel, a vietii Satului Banatean.
Muzeul este presarat cu gospodarii din arealele etnografice ale Banatului si intrepatrunse de o serie de poteci mai largi, batatorite si prafuite care te duc cu gandul la ulitele rurale. Conformatia Satului este similara cu cea a unei comunitati rurale: in centru Muzeului am gasit vatra satului cu ale sale cladiri emblematice - Biserica, Casa Nationala (Camin Cultural), Primaria, Scoala si nu in ultimul rand... Birtul *(varianta arhaica a spatiului de socializare contemporan) - iar marginimile vestice ale Muzeului erau strajuite de gospodariile tipice si emblematice ale natiilor sau minoritatilor etnice care au locuit sau inca convietuiesc in pace si liniste pe teritoriul Banatului - gospodaria maghiara, cea ucrainiana sau slovaca, etc.; cea mai importanta parte a ansamblului muzeal este de departe partea estica a Satului care ne introduce in atmosfera mestesugurilor si a activitatilor care asigura independenta comunitatilor rurale - oloinite *(instalatii de extragere a uleiurilor vegetale), ateliere de olarit, gospodaria agro-pastorala, etc..
Interactiunea cu vizitatorul si transpunerea in atmosfera satului se asigura prin posibilitatea analizei fizice, tactile, personale si indeaproape a ansamblurilor gospodaresti si a obiectelor de artizanat care le "populeaza": auzul scartaitului de balama la deschiderea portilor de lemn, atingerea varuielii scorojite a peretilor exteriori ai caselor, inspirarea prafului de lemn de pe prispele caselor, palparea dalelor de piatra care deservesc treptelele gospodariilor, vederea uneltelor agricole proptite de piroanele din soprul curtii, denivelarile din terasamentul "ulitelor satului" - ramai pur si simplu uimit si nu poti sa sa nu te intrebi: "de ce Dumnezeu am uitat traiul si viata la tara?!"
Bucuria ne-a fost cu atat mai mare cu cat am avut parte de un "bonus" neasteptat; cadrul autentic si atmosfera rustica a Muzeului sunt uneori folosite ca si "platou cinematografic" natural pentru diversii solisti si interpreti de muzica populara... Nu mica ne-a fost mirarea cand, in fiecare dintre cele doua zile de vizita, cate o gospodarie a Satului era inchiriata de catre ansambluri sau producatori de videoclipuri muzicale - pe langa "realitatea vizuala", statica si milenara, care ne era expusa privirii, mai aveam parte si de fundalul sonor al cantecelor populare... "Spectacolul" gratuit la care asistam, era totusi, unul "artificial" si specific realitatii expuse intr-un muzeu: zambetul ranjit al solistilor si al dansatorilor imbracati in straie populare era unul fortat si strident, coregrafia pasilor de dans popular era una prea "...ca la carte" si fara patos, iar dublele inregistrari video *(pentru a fi cosmetizate la montaj...) ale melodiilor cantate play-back, paleau in fata sunetelor naturale ale faunei sau ale vegetatiei batute de vant.
"Privilegiatilor" care mai pot spune ca au bunici si strabunici la tara le urez sa mearga sa... "mai schimbe o vorba in vatra satului", iar celorlalti... sa viziteze macar odata Satul Banatean - Muzeul ne va astepta mereu cu portile deschise, doar noi il putem anima pentru a-l mentine "in viata"!
P.S.: gasiti poze mai multe aici ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)