Istanbul

Informatiile pe care urmeaza sa le relatez pot face usor parte din sectiunea "Amintiri din copilarie", dat fiind faptul ca "excursia" la care voi face referire a avut loc prin anii '95-96, pe vremea cand eu eram inca elev al claselor primare din satul natal - lipsa fotografiilor personale *(cele postate sunt preluate de pe diferite site-uri) si a descrierilor exacte, pe alocuri, scuzati-o si puneti-o pe seama "capabilitatilor" de care dispuneam la vremea respectiva...

Sunt convins ca sunteti intrigati oare ce cautam eu, la varsta de 7-8 ani in afara granitelor tarii; pentru asta o sa fiu succint si o sa recunosc ca am avut privilegiul sa fac parte dintr-o familie, care in baza veniturilor pe care le avea, putea oferii copiilor mici "placeri nevinovate" traduse prin excursii cu masina personala pe teritoriul tarii, calatorii in colturile indepartate ale Romaniei si multe, multe alte "mofturi" de acest gen - pana aici, nimic deosebit... nu?! Ei, pentru ca tocmai am vorbit de venituri, trebuie sa va destainui si ratiunile care au stat la baza "excursiei" despre care va povestesc.

"Excursia" a fost de fapt o calatorie "de afaceri" intreprinsa de mama mea, ca sa spun asa, dat fiind faptul ca dupa '90, spiritul antreprenor al romanului angrena tot felul de afaceri care de care mai paguboase - familia mea nu a facut exceptie, iar una dintre formele de "imbogatire" pe care parintii mei le-au dezvoltat in sistemul economiei capitaliste a fost asociatia familiala a unui Magazin-Mixt; v-ati prins acum ce "afaceri" aveam prin Turcia?!

Magazinul respectiv trebuia aprovizionat cu marfa ieftina astfel incat adaosul comercial aplicat produselor sa asigure un castig suficient pentru a justifica activitatea comerciala si implicit, sustinerea economica a familiei, iar bazarurile si tarabele pietelor turcesti erau printre cele mai "convenabile" surse de aprovizionare, alaturi de pietele sarbesti si unguresti *(poate va amintiti vremurile acelea)...

Revenind acum, in cuvintele urmatoare sper sa descoperiti o relatare a unei asemenea calatorii "de afaceri", vazuta prin ochi de copil si povestita ca amintire de demult a unui "...adult"!

...Insistent nu mai stiu daca am fost, dar bucuros si nerabdator sa vizitez Turcia este clar ca am fost cand mi s-a propus oportunitatea; cu pasaportul a fost relativ usor si dupa o vizita la Serviciul Pasapoarte din Resita, o poza si o asteptare de cateva zile am fost inscris pe pasaportul mamei - de aici, numai calatoria mai lipsea.

Plecarea spre si dinspre Turcia am am inceput-o cu trenul din Municipiul Caransebes, urmand sa schimbam in Gara de Nord din Bucuresti cu un tren direct pana in Istanbul, Turcia... Atunci a fost pentru prima data cand am luat contact si eu cu "buricul targului" din Capitala - pana atunci, eu mai trecusem odata sau de doua ori prin Gara de Nord din Timisoara *(tot asa "...cu treburi"), insa experienta traita pe peroanele si in fata Garii de Nord din Bucuresti pana la plecarea trenului de legatura, avea sa fie... inzecit mai intensa: agitatie, zgomot, lume debusolata si dezorientata, calatori nervosi si afectati de intarzierile garniturilor de tren, bisnitari si negustori care de care mai cinstiti si mai bineintentionati... - acum imi dau seama ca "viata bate filmul" este o expresie care pentru mine personal a inceput sa aibe sens in acel moment...

Linistea a inceput sa se simta doar dupa ce ne-am intalnit in vagonul cuseta spre Istanbul cu un conational din comuna noastra, care era mai "expert" intr-ale negotului cu Orientul; linistea se vedea si pe chipul mamei, care scapase de frica si teama pe care le manifesta fata de orice persoana ne aborda pe peroane, iar pe mine nu ma mai durea atat de tare manuta de care ma strangea aproape, pentru ca ma lasase mai liber, fiind linistita ca acum sunt sub supravegherea unei a doua persoane adulte.

Un mic "secret" va voi destainui... pentru ca mai erau cateva minute pana la plecarea trenului, iar rezerva de apa era pe terminate, am fost lasat in compartiment cu persoana insotitoare de care va vorbeam mai inainte, pana cand mama a coborat sa cumpere o sticla-doua de apa... In acest scurt rastimp, am avut "privilegiul" sa observ cam cat de ingenios este romanul cand vine vorba de ascunderea banilor - consateanul nostru s-a intors cu spatele pentru a-si "aranjat" tinuta si pentru a ascunde "discret" in lenjeria intima un teanc de marci germane *(bancnotele le-am recunoscut pentru ca... si eu proveneam tot dintr-o familie de "negustori"...); ulterior, pana la trecerea frontierei cu Bulgaria, mama mi-a confirmat ca aceasta forma de "depozitare" a valutei, era o forma de protejare impotriva furturilor, dar mai ales, pentru a evita eventualele probleme intampinate la frontiera din cauza declaratiilor cu privire la sumele reale care intra si ies prin punctele de trecere a frontierelor tarii.

Drumul pana in Istambul este o necunoscuta pentru mine, pun asta pe seama faptului ca pana la destinatie, am dormit ca un ingersa, "alintat" fiind de leganatul sinuos al trenului...

In Istambul am ajuns dimineata devreme, dar imi amintesc si acum unele detalii din arhitectura si decorul Garii Sirkeci: peroanele erau simple si "aerisite", cam sarace in calatori; marginile streasinilor erau decorate cu brauri sculptate din lemn de care atarnau ghivece cu flori multicolore, iar stracturile care acopereau peroanele si ne fereau de ploaia marunta a diminetii erau sustinute de stalpi metalici supli cu postamente inalte; garnitura trenului cu care ajunsesem noi, castigase cateva vagoane in plus, iar pe celelate linii am putut distinge vagoane cum mai vazusem doar la trenuletele pentru copii - draperii cu ciucuri la geam, vagoane mai patratoase sau mai alungite, albe sau colorate in rosu bordo, conductori si controlori, sau "ceferisti" *(cum stiam eu sa le zis pe-atunci) imbracati in uniforme rosii, totul parea menit sa ma faca sa constientizez ca sunt departe-departe de casa...

Prima mea grija care credeti ca a fost?! - ei bine, maica-mea imi (re)aminteste si-acum de fiecare data cand aduc vorba, cat de flamand am fost eu in aceasta calatori si cat de des ceream ceva de mancare, pesemne ca nu eram obisnuit sa cotropesc strazile pe picioare timp indelungat... Si sa va mai spun eu ceva... stiam eu cum arata marcile germane si ca sunt "bani importanti", dar de lirele turcesti nu stiam nimic; spun asta pentru ca e posibil sa fii mancat si mault decat am mancat, dar cand imi vedeam mama cum scoate din buzunar cateva zeci de mii de lire turcesti pentru un kebab, parca imi venea sa mai inghit si in sec - abia mult mai tarziu am aflat si eu care era valoarea lirei trucesti inainte de denominare si ce reprezenta paritatea dintre leul romanesc si lira turceasca...

Si pentru ca tot am adus vorba de cat de "pagubos" am fost eu si stomacul meu pentru "calatoria de afaceri", trebuie sa va spun ca de mancare poate ca nu am adus vorba de fiecare data cand imi era pofta, in schimb de apa aduceam vorba de fiecare data cand imi era sete... iar apa in Istanbul *(si in intreaga Turcie banuiesc...) era chiar o valoare; nu retin valoare unitara a unui pahar cu apa, insa stiu ca era mai similara daca nu chiar mai scumpa decat cea a unui Kebab sau a oricarei alte gustari rapide... Spectacolul asociat cu procurarea ei insa, merita toti banii - de fiecare data cand imi era sete si ceream ceva de baut, mama mea scruta orizontul de la nivelul unui adult pentru a zari pe cate un "distribuitor" de apa turc, de cele mai multe ori, o persoana inalta, slaba, cu tenul inchis la culoare, imbracata in straiele alb-galbui tipice, asemenea unor camasi de noapte pentru taranii de pe vremea lui Cuza si care purta pe cap "comoara" - o carafa aurita care statea in perfect echilibru pe turbanul rosu al turcului, in care transporta apa pe care o distribuia contra-cost setosilor. Era suficient ca el sa strige cateve sunete indescifrabile in limba fara de inteles pentru mine pana ce in jurul sau se formau cercuri de oameni insetati; fara a cobori carafa de pe capul sau, turcul doza cu un pahar gradat apa care curgea prin furtunele care porneau din "fantana" ambulanta.

Din cand in cand, harmalaia strazilor era "perturbata" de catre chemarile la rugaciune care rasunau din turlele minaretelor raspindite aleator prin Istanbul; la intrarea acestora, stateau zecile de perechi de papuci ale celor aflati inauntru la rugaciune.

Un prim popas pe care l-am facut pentru a testa piata de bijuterii a fost in dana unui port la Marea Marmara... In vecinatata locatiei se afla un "mic" pod care facea legatura peste canalul ce despartea partea europeana a Istanbulului de cea asiatica. Turistii foloseau locatia ca reper si fundal pentru a imortaliza in poze "frontiera" dintre cele doua continente: european si asiatic.

Cea mai importanta parte a calatoriei a fost targuiala si negocierea pe care mama si consateanul le faceau prin semne cu turcii, dat fiind faptul ca noi nu stiam limba turca; mai degraba turcii erau familiarizati cu cateva cuvinte romanesti: "...mai pune! *(niste bani)", "no, no, prea putin!", "daca ia mai mult!", etc.. Produsele achizitionate pentru a fi comercializate acasa, in Romania, au fost materiale *(matasuri sau stofe) si bijuterii din aur, majoritatea dintre aceste luate "...pe comanda". Dupa incheierea cate unei tranzactii, turcii ofereau un cumparatorilor cate un "ceai" pentru a pastra bune relatii si in eventualitatea unor viitoare schimburi comerciale; de sete *(ca asta era oricum marea mea preocupare...) am intrebat pana la urma si eu ce este acest "ceai" - am fost avertizat ca este un ceai "...mai tare", dar fara sa banui la ce se referea acea "tarie" anume, am zis ca as vrea sa incerc si eu un pahar. Numai decat, unul dintre comerciantii turci cu care incheiaseram un targ, a facut o fiertura de "ierburi" numai de el stiute, procurate din piata de alimente si mirodenii din imediata vecinatate a tarabei si mi-a turnat din ibricul de alama o licoare fierbinte, cafenie intr-un pahar micut de sticla, de marimea unei sticlute cu esenta... Doar atat va spun: ducand paharul spre gura sa gust, am simtit un miros dulce-intepator, iar cand am sorbit o gura mica am simtit aceiasi "arsura" a cavitatii bucale precum cea pe care o simteam cand gustam "in joaca" din tuica sau palinca fiarta cu zahar, piper, cuisoare sau/si scortisoara a bunicilor, la unele sarbatori in familie - m-am lamurit pe loc de ce erau turcii atat de innebuniti dupa "ceaiul" asta si de ce targurile incheiate erau "pecetluite" cu cate un paharel, iar mie imi era sete chiar mai mult decat inainte de a gusta din ceaiul cu alcool...

Toate targurile pe care le-am facut s-au petrecut la tarabele "amenajate" haotic printre galeriile bazarurilor adapostite intr-un soi de alei acoperite cu bolte frumos decorate cu sculpturi sau picturi...; sper ca va muteti face o idee a ansamblului, din imaginile alaturate.

Ce urmeaza sa va spun, nu e banc, nu e imaginatie, nu e bogus... e o experienta reala, traita e adevarat, de un copil de 7-8 ani impreuna cu mama sa si un consatean al comunei, dar pentru cetatenii turci ai Istanbulului parea sa fie un lucru cat se poate de natural ceea ce am sa va povestesc acum, din amintiri... In nici jumatate de ora de la ultima negociere pe care vi-am relatat-o mai sus, a inceput o ploaie torentiala de cateva minute care a infundat canalizarea bazarului, iar burlanele care traversau interiorul galeriilor s-au infundat si au inceput sa imprastie o perdea de apa precum cea a stropitorilor anti-incendiu - consecinta este una teatrala, comico-tragica si cat se poate de... fireasca, am dedus ulterior: toate produsele tarabelor care se aflau la o inaltime mai mica de jumatate de metru au inceput sa pluteasca pe apa care se acumula pe aleea pietonala a bazarului, dat fiind faptul ca mie personal, apa imi ajungea pana deasupra genunchilor; singurii speriati, dezorientati si afectati *(..."putin" uzi, doar...) eram noi, strainii, vest-europenii si ceilalti turisti care eram "in trecere" prin Istanbul, in timp ce negustorii turci obisnuiti cu astfel de episoade nu faceau altceva decat sa adune cu o soi de greble de lemn produsele care pluteau si se indepartau de aria de comercializare a tarabelor, in timp ce ploaia se reducea in intensitate iar apele se retrageau de la sine...

Sunt mai mult decat sigur ca printre dumneavoastra, cititorii, vor exista voci care sa spuna: "Eeeh, nu se poate -era mic si si-a imaginat..." sau poate "...exagereaza!!!" - nu doar pentru a va demonstra contrariul, dar pentru ca imi doresc cu adevarat sa retraiesc experienta vietii cotidiene intr-una dintre tarile cunoscute pentru pozitia geografica la confluenta dintre Orient si Occident, sper sa revin in curand cu poze recente si noi impresii; pana atunci - "Pe curand...!!!"